În ultima lună, stadionul Arcul de Triumf, casa rugby-ului românesc, care se renovează acum datorită fotbalului, a devenit mărul discordiei între cele două federații. Cei de rugby se tem că vor fi scoși din casa echipei naționale, unde joacă și echipe multe de copii. Pe de altă parte, fotbalul spune că ar putea juca ”la șosea” partide de anvergură mai mică, întrucât noua arenă se ridică în contextul EURO 2020, nu datorită vreunei finanțări atrase de diriguitorii sportului cu balonul oval.
În timp ce Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, spune că politicul e de vină, pentru că a stabilit un cadru cum că mentenanța arenei să țină de o federație, în urmă cu aproape o lună, cei de la rugby erau supărați că cei din fotbal vor și ei pe Arcul de Triumf.
”Noi vrem un stadion de rugby, pe care să joace toate echipele noastre naționale și pe care să putem organiza meciurile importante ale cluburilor, din campionat, din cupă, din competițiile europene. Cred că cei de la fotbal au ars etapele, pentru că trebuiau să ne ceară nouă acceptul înainte să se laude că vor juca pe această arenă. Din punctul meu de vedere, stadionul este unul de rugby, un proiect la care am lucrat din greu, nu știu dacă vor putea să intre alte sporturi aici. Asta rămâne de văzut”, spunea Alin Petrache acum aproape o lună.
Aflați în vizită la Timișoara, Alin Petrache și secretarul general al FRR, Florin Matei, spun că au discutat recent cu Răzvan Burleanu pe acest subiect.
Președintele FR de Rugby spune că nu se pune problema de interdicții. ”Este o dispută care există numai la televizor. Noi suntem pe acel teren de 107 ani. Majoritatea jocurilor echipei naționale s-au desfășurat pe acel teren și cred că este inima rugby-ului românesc. Nu vrem și nu avem mecanismele legale să interzicem nimic. În toată această perioadă în care am fost văduviți de stadionul nostru am încercat să promovăm sportul nostru și să jucăm mai mult în afara Bucureștiului. Sunt comunități care ne-au îmbrățișat și ne-au pus la dispozișie terenul de fotbal. Alții ne-au îmbrățișat cu frică. Sunt studii care arată că acele treceri pe care le fac fotbaliștii strică mai mult terenul, decât cei de la rugby”, a spus Alin Petrache.
Secretarul general Florin Matei l-a completat pe Petrache și a precizat că FRR nu are nimic împotrivă ca pe Arcul de Triumf să joace fotbal naționala de fete a României, sau cele de juniori, atâta timp cât nu sunt meciuri ale ”Stejarilor”.
”Noi nu vrem să interzicem nimic, pentru că nu suntem proprietari. Noi jucăm acolo de peste 107 ani, ne-am câștigat dreptul acesta. Arcul de Triumf nu este doar un stadion, este un complex sportiv gândit pentru competiții, pentru pregătira sportivilor, pentru recuperarea după efort. Stadionul acesta nu a fost niciodată o proprietate a FRR. Noi am avut dreptul de folosință i vrem să rămânem acolo. Nu va fi nicio problemă să se joace fotbal, atâta timp cât nu sunt meciuri de rugby”, a precizat Florin Matei.
Lucrările la Stadionul Arcul de Triumf se apropie cu pași repezi de final! Cum arată acum noua arenă unde ar putea evolua FCSB | GALERIE FOTO
Alin Petrache, primul eseu pe noul stadion Arcul de Triumf! „Va fi unul dintre cele mai frumoase stadioane de rugby din Europa” | GALERIE FOTO
Burleanu, mesaj clar pentru Petrache: „Fiind bani publici, orice sport are acces la arena Arcul de Triumf” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live
Reacția lui Becali, după ce Senatul a adoptat trecerea arenei Arcul de Triumf de la MTS la FR de Rugby: „Pe bani publici nu o să facă fiecare ce vrea el” | EXCLUSIV
FCSB, interzisă pe „Arcul de Triumf”! Alin Petrache: „Aici se joacă rugby din 1913”. Lățimea terenului nu permite partide de fotbal | EXCLUSIV
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER